Nerespectarea clauzei de neconcurență. Angajarea răspunderii civile contractuale

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 20.03.2023 sub nr. __/2023, reclamanta  __ S.R.L.,  reprezentată legal prin administrator __, în contradictoriu cu pârâtul __ SRL, în temeiul art. 30, art. 192 şi art. 194 din Codul de procedură civilă a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la:

– Plata sumei de 20.000 de Euro, echivalentul sumei de 98.400 de lei (calculată conform cursului oficial Leu/Euro afişat de Banca Naţională a României la data de __ (data redactării prezentei cereri), respectiv de 1 Euro = 4,92 Lei), în conformitate cu art. __ din Contractul de Asociere în Participaţie nr. __ din __;

– plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală şi efectivă a debitului.

–  plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că,  în conformitate cu dispoziţiile art. I alin. (2) din OUG nr. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (”OUG 77/2009″), reclamanta are dreptul de a organiza şi de a exploata activităţi de jocuri de noroc şi deţine atât licenţă de organizare, cât şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc.

A menţionat că, în baza art. 1 alin. (5) din actul normativ menţionat, între __ S.R.L., în calitate de organizator şi __ SRL, în calitate de asociat secund, s-a încheiat Contractul de Asociere în Participaţie nr. __ din data de __ prin care asociaţii colaborează în vederea desfăşurării activităţii de jocuri de noroc.

Potrivit Anexei la Contractul de asociere cu privire la identificarea spaţiului de exploatare, activitatea urma a se desfăşura în __, având termen de valabilitate până la data de __ şi în __, având termen de valabilitate până la data de __.

A menţionat că pârâtul a încetat să îşi mai desfăşoare activitatea în locaţia antemenţionată începând cu data de __, conform notificării transmisă subscrisei (Anexa __) şi a încheiat cu societatea concurentă cu __ SRL, ce desfăşoară activitatea de jocuri de noroc sub brandul __, un nou contract (Contract de asociere în participaţiune nr. __), prin care desfăşoară activitate în aceeaşi locaţie. În acest sens, a anexat dovada înfiinţării punctului de lucru de către societatea concurentă ce desfăşoară activităţi conform cod CAEN 9200 – Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri în locaţia anterior identificată (Anexa __);

A arătat că potrivit art. 11.2 pârâtul s-a obligat să nu desfăşoare, organizeze sau să presteze activitatea asumată conform contractului, direct sau prin persoane interpuse, în oricare dintre locaţii, cu oricare organizator de jocuri de noroc, pe perioada de derulare a contractului şi 2 ani de la încetarea acestuia prin oricare din modalităţi.

A arătat că la data de __ pârâtul a încheiat cu societatea concurentă __ SRL un contract de asociere în participaţiune valabil până la data de __, prin care a pus la dispoziţie aceleaşi spaţii comerciale.

Pentru nerespectarea obligaţiei de neconcurenţă reclamanta este îndreptăţită la o penalitate de 10.000 de euro per locaţie.

A arătat că, dispoziţiile art. 1.350 alin. (l) şi alin. (2) din Codul civil prevăd că “Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

Raportat la conţinutul Anexei privind identificarea spaţiului de exploatare, la Contractul de Asociere, care a prevăzut perioada de derulare a convenţiei şi în lumina art. __ din contract, pârâta şi-a încălcat obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat.

A învederat că prin raportare la art. __ şi art. __ din Contractul de Agenţie, încălcarea acestuia din partea pârâţilor apare ca evidentă şi, pe cale de consecinţă, aceştia sunt răspunzători de prejudiciul pe care i l-au produs.

Dispoziţiile art. 1.538 alin. (1) din Codul civil prevăd că “Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale”, iar alin. (4) dispune că “Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu”.

Conform art. __ din Contract, raportat la art. 2.075 din Codul civil, părţile au prevăzut o clauză de neconcurenţă conform căreia, pe întreaga durată a prezentului Contract şi în perioada de 2 ani de la încetarea acestuia prin oricare din modalităţi, asociatul secund îi este interzis să desfăşoare, organizeze sau presteze activitatea, direct sau prin interpuşi, în oricare dintre locaţii cu oricare organizator de jocuri de noroc.

A precizat că,  părţile au convenit şi o clauză penală în cazul nesocotirii obligaţiei mai sus precizate şi au stipulat la art. __ din contract.

În drept a invocat dispoziţiile art. 30, art. 192 şi art. 194 din Codul de procedură civilă, art. 1.350, art. 1.538 din Codul civil orice alte dispoziţii incidente în prezenta speţă.

Probe:  înscrisuri.

Pârâtul nu au formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 20.03.2023 sub nr. __/291/2023 reclamanta __ S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii __ SRL, a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la:

– plata sumei de 20.000 de Euro, echivalentul sumei de 98.400 de lei (calculată conform cursului oficial Leu/Euro, afişat de Banca Naţională a României la data de __ (data redactării prezentei cereri), respectiv de 1 Euro = 4,92 Lei), în conformitate cu art. __ din Contractul de Asociere nr. __ din __;

– plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală şi efectivă a debitului.

–  plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, între reclamanta __ S.R.L., în calitate de asociat, pârâta __ SRL, în calitate de asociat, s-a încheiat Contractul de asociere în participaţiune nr. __ din __, în baza căruia pârâtul a desfăşurat în interesul asocierii activitatea specifică de jocuri de noroc în locaţiile identificate din __.

În conformitate cu art. __ din Contract, acesta produce efecte pentru o perioadă minimă de 12 luni. Termenul va fi menţionat astfel în Anexa de identificare a spaţiului de exploatare, astfel:

– pentru locaţia din __ – __ 2025;

– pentru locaţia din __ – __2023.

Art. __ din Contractul de asociere nr. __ din __ încheiat între părţi prevede: “Pe întreaga durată a prezentului contractului şi în perioada de 2 ani de la încetarea acestuia prin oricare din modalităţi, Asociatului Secund îi este interzis să desfăşoare, organizeze sau presteze Activitatea, direct sau prin persoane interpuse, în oricare din Locaţii cu oricare organizator de jocuri de noroc”.

Art. __ din Contractul de asociere nr. __ din __ încheiat între părţi prevede: “Pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. __, Asociatul Secund va plăti Asociatului __ o penalitate de 10.000 euro per locaţie”.

Conform art. __ Cod civil, Contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, iar potrivit art. 1270 Cod civil, “(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1350 alin. (1) şi (2) Cod civil, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

În acord cu prevederile art. 1516 alin. (1) şi alin. (2) Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă şi la timp a obligaţiei, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune interese, dacă i se cuvin să ceară printre altele, executarea silită a obligaţiei. În cazul plăţii unei sume de bani, executarea silită în natură este întotdeauna posibilă.

Astfel, în cazul obligaţiei de a plăti o sumă de bani, creditorului, în vederea obţinerii executării acesteia prin intermediul unei acţiuni în justiţie, îi revine doar sarcina de a proba existenţa contractului şi executarea propriilor obligaţii, urmată de afirmarea neexecutării obligaţiei debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi faptul că între subiecţii de drept nu mai există nicio obligaţie valabilă, aceasta fiind stinsă prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 euro, echivalentul sumei de 98.400 lei, instanţa reţine că obligaţia de neconcurenţă înscrisă în art. __ din Contract respectă condiţiile prevăzute de lege şi îşi produce efectele între părţi.

Astfel, este încheiată în formă scrisă, are un domeniu de aplicare determinat, aplicându-se pentru spaţiul ce face obiectul contractului de asociere şi vizează exclusiv desfăşurarea de activităţi care se circumscriu Contractului nr. __ din __. De asemenea, clauza de neconcurenţă îşi produce efectele pe o perioadă de 2 ani de la data încetării contractului, fiind respectat termenul legal.

Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală. Potrivit art. 1538 alin. (4) Cod civil, creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

Instanţa reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei persoană juridică pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă. Astfel, pârâta avea obligaţia de a nu desfăşura, pe durata contractului şi în perioada de 2 ani de la încetarea acestuia, direct sau prin interpuşi, activităţi de jocuri de noroc cu oricare dintre societăţile concurente în spaţiile menţionate în anexă

Rezultă din înscrisurile depuse la dosar că pârâtul desfăşoară în cele două locaţii activităţi şi cu alt concurent al reclamantului – __ SRL. Aşadar, pârâta şi-a încălcat obligaţia contractuală de a nu desfăşura direct sau prin interpuşi activităţi specifice jocurilor de noroc.

Referitor la prejudiciul produs în cauză se impune a fi acoperit în totalitate, instanţa apreciază că este întemeiată cererea reclamantei privind plata penalităţilor,  prin raportare la art. 1536 Cod civil.

În consecinţă, va obliga pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal de 20.000 euro echivalent în lei la data plăţii, datorate de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la achitarea efectivă debitului.

În privinţa cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului de faţă, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtul, care a căzut în pretenţii prin admiterea cererii principale, instanţa îi va obliga pe aceştia să plătească părţii adverse suma de __ lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul __ SRL, având următoarele date de identificare: __, în contradictoriu cu pârâtul __ SRL, având următoarele date de identificare: __.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, pentru neexecutarea obligaţiei de neconcurenţă asumate în Contractul de asociere nr. __ din __.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal de 20.000 euro echivalent în lei la data plăţii, datorată de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la achitarea efectivă debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de __ lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria __.

Pronunţată, azi, 07.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

Leave a Reply

Ultimele Articole