Desfășurarea activității unei societăți presupune cu necesitate colaborarea cu diverse alte firme, operatori economici, persoane fizice (PFA/PFI) ș.a.m.d., fie că este vorba despre contracte uno ictu (cu executare imediată – cum ar fi contractele de vânzare-cumpărare), fie despre contracte cu executare succesivă (contracte de prestări servicii, contracte de închiriere etc.).
Astfel, în practică, prin prisma relației contractuale existente și, în special, a obiectelor contractelor încheiate și a obligațiilor generate de acestea în sarcina părților, sunt foarte des întâlnite situațiile în care societățile înregistrează creanțe nevalorificate împotriva cocontractanților (spre exemplu: s-au furnizat produse sau servicii, însă prețul acestora nu a fost plătit).
O modalitate juridică facilă de recuperare a creanțelor, printre altele, atunci când acest fapt nu se poate realiza pe cale amiabilă sau în urma transmiterii unei simple notificări de plată, este introducerea unei cereri de valoare redusă.
Cererea de valoare redusă reprezintă o procedură specială reglementată de legiuitorul român în Codul de procedură civilă (prevederile art. 1.026 -1.033) pentru situațiile în care valoarea cererii de recuperare a creanțelor deținute de creditori nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii.
Totodată, este important de avut în vedere, prin raportare la domeniile de interes pentru societățile comerciale, faptul că această procedură specială nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.
De asemenea, această procedură nu se aplică nici în situațiile vizând: insolvenţa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurările sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj.
Nu în ultimul rând, independent de aspectele mai sus precizate, se impune verificarea cu prioritate a respectării termenului de prescripție aplicabil în funcție de obiectul contractului (spre exemplu: 3 ani, 1 an s.a.m.d.). Cu alte cuvinte, trebuie verificat dacă dreptul la acțiune pentru valorificarea creanței în cauză nu este prescris și, prin urmare, dacă creanța mai poate fi valorificată.
În ceea ce privește costurile implicate de promovarea în justiție, cererea de valoare redusă este supusă timbrării potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și se taxează după cum urmează:
- dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei sau valoarea în euro nu depăşeşte echivalentul sumei de 2.000 lei se va achita o taxă de timbru în cuantum de 50 de lei;
- pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei sau a căror valoare în euro depăşeşte echivalentul sumei de 2.000 lei se va achita o taxă de timbru în cuantum de 200 de lei.
Formularul de cerere, împreună cu copii de pe înscrisurile de care creditorul, în calitate de reclamant, înţelege să se folosească se depun (personal sau prin reprezentant) sau se trimit (prin poştă sau prin orice alte mijloace: curier, e-mail etc.) la judecătoria competentă din punct de vedere teritorial (de regulă, cea de la sediul pârâtului sau cea stabilită de comun acord de către părți în cadrul contractele încheiate, prin clauzele privind atribuirea de competență/soluționarea diferendelor).
Cererea de valoare redusă, împreună cu înscrisurile anexate, va fi comunicată de către instanță pârâtului (debitorului), care va avea la dispoziție un termen de 30 de zile de la comunicare pentru a depune întâmpinare, și, după caz, de a formula cerere reconvențională.
Ca regulă, această procedură se desfășoară în camera de consiliu, fără prezența părților, cu excepția a două situații: a) cea în care, pentru soluționarea cauzei, instanța apreciază că este necesar ca părțile să se înfățișeze personal; b) una dintre părți solicită acest lucru, cu mențiunea că instanța nu este obligată să răspundă afirmativ acestei cereri, având posibilitatea de a o refuza (motivat și în scris) dacă, ţinând cont de împrejurările cauzei, apreciază că nu sunt necesare dezbateri orale.
Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală.
Sentința pronunțată de prima instanță este executorie de drept (poate fi pusă în executare), iar împotriva acesteia partea care se consideră nemulțumită poate declara apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, decizia pronunțată de această din urmă instanță fiind definitivă.