În practică, există situații în care autoritățile publice emit acte administrative individuale (înștiințări, somații, procese-verbale etc.) care, în conținutul lor, nu prevăd expres nici posibilitatea și nici termenul legal de contestare a acestora de către persoanele interesate.
Cu titlu de exemplu, primarii de sector (în cazul Municipiului București) au emis dispoziții privind desfiinţarea construcţiilor provizorii, amplasate ilegal pe domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti, pe raza administrativ teritorială a sectoarelor in cauză, fără a preciza în conținutul acestora posibilitatea persoanelor interesate de a le contesta și termenul de contestare aplicabil.
Lipsa la nivel formal a unor asemenea mențiuni nu înseamnă implicit că respectivele acte administrative nu pot fi contestate, întrucât, fiind emise de către o autoritate publică, în regim de putere publică, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Cu alte cuvinte, în situația în care un act administrativ vatămă un drept sau un interes legitim al unei persoane, aceasta din urmă se poate adresa instanței de judecată competente în vederea stopării efectelor juridice negative ale respectivului act.
Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este important de menționat faptul că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Așadar, procedura de contestare a unor astfel de acte presupune inițial parcurgerea unei etape prealabile, prin formularea de către persoana vătămată a unei plângeri prealabile în termen de 30 de zile de la data comunicării actului vătămător sau, pentru motive temeinice, nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, prin care să se solicite revocarea acestuia.
Ulterior parcurgerii etapei prealabile, în măsura în care persoana vătămată este nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns față de plângerea formulată în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia (dacă prin lege nu se prevede alt termen), se poate adresa instanței de judecată competentă. De regulă, competența revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul reclamantului, pentru persoane fizice, sau, după caz, de la sediul reclamantului, pentru persoane juridice.
În acest sens, prin cererea de chemare în judecată/contestația formulată, se poate solicita anularea în tot sau în parte a actului administrativ vizat, repararea pagubei cauzate (în vederea restabilirii situației anterioare, în măsura în care dispozițiile din actul administrativ au fost deja puse în aplicare) şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
Deși formularea plângerii prealabile reprezintă etapa premergătoare adresării către instanța de judecată, legiuitorul a prevăzut în avantajul persoanei vătămate faptul că motivele invocate prin cererea de chemare în judecată/contestația depusă la instanța de judecată competentă nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă, reclamantul având posibilitatea să depășească cadrul acestora.