Suspendarea actului administrativ: soluție obținută în calea de atac a recursului – instanța de recurs a casat sentințele pronunțate de către tribunal și, în rejudecare, a dispus admiterea cererii și suspendarea executării actelor.
Cadrul juridic aplicabil în cazul destituirii din funcție a unor funcționari publici cu statut special, precum agenții de poliție, reprezintă o dublă natură. Pe de o parte, competența de soluționare a litigiului și procedura de judecată sunt guvernate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul de destiuire fiind un act administrativ unilateral.
Pe de altă parte, analiza legalității măsurii sancționatorii depinde de respectarea garanțiilor instituire atât prin statutul special al polițistului (în cazul de față, incidentă fiind Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului), cât și prin dispozițiile din Codul muncii.
Suspendarea executării unui act administrativ unilateral (în acest caz, a dispoziției de destituire din funcție) reprezintă un mecanism procedural de excepție, reglementat de Legea contenciosului administrativ. Cu toate acestea, condițiile suspendării, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenerii pagubei iminente se analizează prin raportare la modul în care a fost dispusă destituirea – instanța verificând sumar dacă procedura cercetării disciplinare prealabile a fost efectuată conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze funcționarul public în vederea suspendării actului administrativ?
Procedura prealabilă și căile de solicitare a suspendării
Înainte de a putea solicita supendarea executării în fața instanței, este necesară parcurgerea unor etape prealabile.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității emitente sau celei ierarhic superioare revocarea actului. Această plângere trebuie formulată în termend e 30 de zile de la comunicarea actului.
După formularea plângerii prealabile și primirea unui răspuns negativ sau expirarea termenului de soluționare, se introduce acțiunea principală în anularea actului administrativ.
Cererea de suspendare poate fi formulată atât pe cale separată (într-o acțiune distinctă) sau pe cale incidentală, adică în cadrul acțiunii principale în anulare.
În toate cazurile, așa cum am precizat anterior, pentru a obține o soluție favorabilă, funcționarul public trebuie să demonstreze exsitența cumulativă a condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.
În acest punct, el va trebui să își construiască argumentația raportându-se, în primul rând, la condițiile de legalitate prevăzute de legislația specială.
Curtea de Apel Pitești – Extras din hotărâre
Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal
S-a luat în examinare pentru soluţionare, recursul declarat de reclamantul ##### ######-######, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „Deaconu Bogdan-Florentin” cu sediul în Bucureşti, #### ####### ####### ####, ### ##, ### #, ####, ####### sector 3, împotriva sentinţei civile nr.### din 21 noiembrie 2025, pronunţată de Tribunalul ##### – Secţia civilă, în dosar nr.######, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Inspectoratul de Poliţie ######## ###### cu sediul în ######, #### ########### ####, #### ###### ## ############# ####### ## ######## ###### ## ###### ## #########, #### ##### ##### ####-6, sector 5.
Curtea pune în discuţie excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât Inspectoratul ####### al Poliţiei ###### prin întâmpinare (fila 47).
Apărătorul recurentul reclamant depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată şi note scrise, iar cu privire la excepţia nulităţii recursului, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, precizând că în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate toate motivele de nelegalitate pentru care sentința a fost atacată, aceste motive încadrându-se în motivul de recursul văzut de legiuitor la art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, raportat la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.
Raportat la aceste considerente, apreciază că, potrivit dispoziţiilor art.487 Cod procedură civilă, recursul este motivat şi respectă toate condiţiile de legalitate pentru a fi admisibil, motiv pentru care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Curtea respinge excepția nulităţii constatând că acele critici expuse în cuprinsul memoriului de recurs sunt încadrabile în dispoziţiile art.488 Cod procedură civilă.
Referitor la proba cu înscrisuri, Instanţa constată că recurentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus înscrisuri în susținerea recursului, de asemenea și intimatul Inspectoratul de Poliţie ######## ###### a depus un set de înscrisuri (fila 61) şi totodată, Instanța din oficiu, a procedat la verificarea situației dosarului de fond, astfel că se acordă cuvântul la probele puse în discuţie. Apărătorul recurentului reclamant solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosar. Curtea încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi, totodată va avea în vedere şi înscrisurile depuse din oficiu, la dosarul cauzei (fila 116) și, constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile, acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurată și pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare astfel cum aceasta a fost formulată cu consecința suspendării executării actelor administrative contestate și a efectelor juridice ale acestora, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Înainte de a motiva efectiv recursul pe care l-a formulat, înţelege să facă o precizare prealabilă, în sensul în care, învederează instanţei faptul că nu mai susține motivele de recurs referitoare la lipsa comunicării către intimaţii din dosar a cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, raportat la o serie de aspecte esențiale. Primul dintre acestea este faptul că niciunul dintre cei doi intimaţi nu a formulat recurs cu privire la acest aspect, deși chestiunea legată de lipsa comunicării cererii modificatoare i-ar fi afectat din punct de vedere procedural în mod direct, nu au considerat că există pentru ei un prejudiciu din acest punct de vedere. De asemenea, un alt argument esențial este legat și de importanța asigurării unei egalități de tratament între recurent şi celălalt coleg al său în privinţa căruia s-au suspendat efectele actelor administrative emise, iar în momentul de faţă, acesta este reintegrat în funcţie. Totodată, Tribunalul ##### a invocat din oficiu și a admis, excepția conexității dosarelor existente pe rolul Tribunalului #####, sens în care aceste dosare au fost conexate la dosarul aflat pe rolul Tribunalului #########. Tribunalul ######### a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat cauza înapoi către Tribunalul #####, iar în momentul de față, din păcate, încă nu este un termen de judecată pe fondul cauzei, ceea ce înseamnă că orice zi care curge în defavoarea recurentului reprezintă pentru acesta un prejudiciu considerabil.
Cu privire la motivele de recurs invocate, așa cum s-a arătat pe larg prin cererea de recurs, instanța de fond nu a făcut altceva decât să interpreteze și să aplice greșit dispozițiile art.14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, iar prin modul în care a interpretat eronat aceste dispoziții legale, în realitate a lipsit în totalitate de efecte juridice însuși rațiunea stabilită de legiuitor atunci când a instituit posibilitatea suspendării efectelor actelor administrative. Instanța a considerat, ab initio, din modul de redactare, faptul că va avea în vedere să respingă cererea de suspendare, considerând și interpretând în mod greșit faptul că decizia de a suspenda sau nu un act administrativ este facultativă pentru instanță și nu obligatorie. Din contră, din dispozițiile legale invocate, rezultă că odată îndeplinite condițiile legale impuse de legiuitor pentru suspendarea actelor administrative respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, instanța de judecată este chemată să aplice dispoziţiile legale, nu să le anuleze efectele juridice și, prin urmare, să suspende actul administrativ în cauză. În acest sens, a arătat ca un prim motiv, reprezentând un caz justificat, un caz temeinic justificat de suspendare, faptul că cercetarea disciplinară s-a derulat în perioada în care era în curs un dosar penal vizând aceleași aspecte, aceleași fapte pentru care recurentul era cercetat disciplinar. În concret, cercetarea disciplinară a avut loc în perioada octombrie 2024-martie 2025, iar dispoziția de sancționare a fost emisă la data de 18 februarie 2025 deși, încă din data de 28 octombrie 2024, prin raportul emis de I.P.J ###### cu privire la verificările efectuate la nivel intern, primul dintre aspectele invocate este chiar sesizarea din oficiu a Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### a infracțiunii, al cărei element material îl constituia și fapta cercetată disciplinară.
Instanța de judecată, din simpla analiză a raportului din data de 28 octombrie 2024, putea observa, fără a fi necesar să antameze fondul sau să analizeze orice aspect legat de fondul cauzei, că exista o cercetare disciplinară în curs pe durata existenței unui dosar penal. În mod paradoxal, instanța de fond, chiar prin pagina nr.9 din hotărâre, reține faptul că existau cercetări disciplinare în curs și face trimitere la fila din dosarul de cercetare disciplinară de unde rezultă acest aspect şi în mod nejustificat, nu a reținut că ar fi îndeplinit acest caz bine întemeiat. De asemenea, un alt aspect de nelegalitate pe care instanța de fond l-a trecut cu vederea, deși putea fi cu ușurință analizat de la dosarul cauzei, este și faptul că recurentului nu i-a fost comunicat proiectul de raport și raportul de cercetare disciplinară. La dosarul de cercetare disciplinară nu există absolut niciun proces verbal care să ateste comunicarea acestor două documente pe care legea le impune în mod imperativ, pentru respectarea unei proceduri legale imperative și pentru asigurarea dreptului la apărare al salariatului. Mai mult decât atât, procedura disciplinară a fost declanșată în mod nelegal, întrucât prin raportul scris subcomisarului de poliție, Taruhidis #####, din data de 26 octombrie 2024, nu s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare, ci din contră s-a dispus efectuarea de verificări prin intermediul compartimentului de control intern, așadar, în afara cadrului legal al cercetării disciplinare, cadrului legal imperativ și fundamental, obligatoriu de respectat pentru instituția intimată. De asemenea, prin prisma acestui ultim aspect invocat, cercetarea disciplinară a avut la bază și probe obținute în afara cadrului legal, în special raportul din data de 26 octombrie 2024, pentru că cercetarea disciplinară în realitate a fost declanșată prin dispoziția șefului IPJ ###### din data de 30 octombrie 2024, la patru zile diferenţă. Nu în ultimul rând, a învederat instanței și motivul de nelegalitate privind nerespectarea dispozițiilor imperative referitoare la citarea persoanei cercetate disciplinar, având în vedere lipsa indicării motivului citării.
Un alt aspect vizitat de recurs a fost și modul în care instanța de fond a tratat paguba iminentă, considerând în mod eronat și cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente, că este necesar ca această pagubă să fie în mod implicit ilicită. Această concluzie a instanței de fond nu numai că este nelegală, ci și adaugă în mod evident la textul de lege. A arătat prin cererea de suspendare formulată, cât și prin recursul formulat, faptul că recurentul a suferit o serie de pagube considerabile, pornind de la lipsirea acestuia de veniturile salariale, lipsirea de locuința de serviciu, practic de compensația pentru chirie de care beneficia pentru a-și asigura locuința, impactul asupra obligațiilor financiare curente pentru că acesta avea credite în derulare și, nu în ultimul rând, dificultatea majoră de reintegrare. Din acest ultim aspect este foarte important de avut în vedere și dificultatea efectivă de repunere în funcție după trecerea unei perioade foarte lungi de timp, pentru că IPJ în mod automat nu poate ține postul respectiv ocupat și la momentul reintegrării recurentului pot apărea probleme efective cu privire la repunerea pe postul de pe care a fost destituit. A depus la dosarul cauzei și instanța de fond a ignorat în totalitate și jurisprudența relevantă în materie, care stabilea faptul că și simpla lipsire de venituri reprezintă în sine o pagubă iminentă. De altfel, prin prisma caracterizării ca existând indicii rezonabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative emise în mod evident, nici paguba produsă nu mai are în sine o justificare legală. De asemenea, solicită ca instanța să aibă în vedere și hotărârea favorabilă pronunțată cu privire la recurentul din celălalt dosar deopotrivă sancționat disciplinar pentru aceleași fapte și vizând aceeași situație cu cea din prezentul dosar. Solicită admiterea recursului, cu plata cheltuielilor de judecată, depunând la acest termen și dovada achitării acestora. Curtea reţine cauza în pronunţare.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile şi apărările expuse, precum şi cu regulile de drept aplicabile, Curtea constată recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce succed:
Prezentul recurs a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta „a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”. Subsumat acestui motiv de casare, susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art.14 şi ale art.15 raportate la cele ale art. 2 alin.1 lit.t) şi ş) din Legea nr.554/2004. În esenţă, se arată că în mod greşit a calificat tribunalul drept chestiuni ce implică examinarea fondului cauzei acele împrejurări indicate în cerere menite a releva aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror executare s-a solicitat a fi suspendată, considerând totodată ca nelegală raportarea noţiunii de „pagubă iminentă” la situaţia din speţă.
Prioritar examinării criticilor de recurs, Curtea reţine că demersul judiciar al reclamantului vizează suspendarea executării Dispoziţiei Şefului Inspectoratului de Poliţie ######## ###### nr. ######### februarie 2025 prin care recurentul a fost sancţionat disciplinar cu „destituirea din poliţie”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Dispoziţiei Şefului Inspectoratului de Poliţie ######## ###### nr. ######### aprilie 2025 prin care s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului la destituirea din poliţie, începând cu data de 10.04.2025, data emiterii Deciziei motivate a Inspectoratului ####### al Poliţiei ###### nr. #####/10.04.2025, echivalarea gradului profesional cu gradul militar de sergent major (r) specialitatea „poliţie” şi încetarea acordării compensaţiei pentru chirie dispusă prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului ######## de Poliţie ###### nr. ######. În temeiul art. 15 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 14 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării celor două dispoziţii arătate s-a solicitat a se dispune până la soluţionarea definitivă a cauzei. În susţinerea existenţei cazului bine justificat, cerinţă impusă de prevederile art.14 şi ale art.15 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ, reclamantul a acordat o atare valenţă următoarelor motive, apreciate ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă asupra actelor contestate: incidenţa art. 62 ind. 5 din Legea nr. 360/2002 ce impunea suspendarea cercetării disciplinare, nerespectarea procedurii de comunicare a actelor de cercetare disciplinară, incidenţa art. 62 ind. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ cu privire la constituirea Consiliului de cercetare disciplinară, nerespectarea prezumţiei de vinovăţie şi încălcarea dreptului la apărare, declanşarea nelegală a cercetării , cu încălcarea art. 59 alin.2 din Legea nr.360/2002 rap.la art. 6 alin.3 din HG nr.725/2015, nelegalitatea unora dintre probele pe care s-a baza cercetarea disciplinară, obţinute anterior declanşării cercetării. Aceste aspecte au fost, însă, apreciate de către tribunal ca implicând antamarea fondului cauzei, motiv pentru care a s-a reţinut că acestea excedează procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
S-a considerat, de asemenea, nejustificată şi cerința pagubei iminente în sensul art. 2 alin. (l) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, sens în care s-a apreciat că paguba reclamată nu are ca efect o diminuare ilicită a patrimoniului reclamantului, dar şi că simplul disconfort sau perturbare percepută în viaţa personală ca urmare a aspectelor de ordin financiar relevate (pierderea imediată și totală a veniturilor, pierderea dreptului la locuinţa de serviciu și incidența costurilor de chirie) nu constituie o vătămare juridică de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. Astfel, a apreciat tribunalul că aceste inconveniente exhibate de reclamant ca fiind de natură a susţine îndeplinirea cerinţei în discuţie pot fi remediat ulterior, prin executarea eventualei hotărâri favorabile reclamantului în cadrul acţiunii principale.
Curtea constată a fi fondate criticile recurentului, aşa cum se va demonstra în continuare.
Privind cerinţa legală relativă la existenţa cazului bine justificat, este adevărat că, potrivit definiţiei legale, acesta se obiectivează prin împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, iar aceste împrejurări trebuie să fie atât de evidente încât să nu fie necesară administrarea unui probatoriu amplu, precum cel administrat în cadrul acţiunii în anulare. ####, la fel de adevărat este şi faptul că, atunci când motivului de nelegalitate invocat de reclamant îi poate fi ataşată aparenţa de temeinicie, instanţa învestită cu cererea de suspendare a executării unui act administrativ nu poate ignora acest aspect sub motiv că, examinându-l, s-ar substitui instanţei învestite cu anularea aceluiaşi act, pentru că, procedând în acest mod, s-ar îndepărta de la însăşi finalitatea procedurii de suspendare, aceea de a constitui un instrument ce tinde la asigurarea unui echilibru între imperativul satisfacerii unui interes general, care reclamă executarea imediată şi ex officio a actului şi protecţia interesului privat al celui ce se consideră vătămat prin emiterea actului. Pentru a se respecta această finalitate, trebuie admis că instanţa care soluţionează cererea de suspendare poate şi, chiar trebuie, să examineze aparenţa de temeinicie a acelor motive de nelegalitate invocate de reclamant în cadrul acţiunii în anulare care au fost enunţate şi în cererea de suspendare cu valoarea juridică de caz bine justificat, iar dacă susținerile reclamantului și probele administrate în cauză oferă suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, acestea trebuie considerate caz bine justificat, ceea ce impune, sub aspectul acestei condiţii, înlăturarea temporară, până la soluţionarea acţiunii de fond, a regulii executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea executării acestuia.
În cauza de faţă instanţa de fond s-a limitat în a expune consideraţii de ordin teoretic, fără însă a explica de ce anume criticile cărora reclamantul le-a acordat valenţe de natură a dovedi existenţa unui caz bine justificat nu ar avea o astfel de semnificaţie. Trebuie amintit, în acest context, că în cadrul unei asemenea proceduri de suspendare a executării unui act administrativ, reclamantul este obligat nu doar să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci şi să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor. Aşadar, limitele procedurii de suspendare a executării unui act administrativ nu interzic administrarea unui probatoriu, ci impun doar ca examinarea legalităţii actului să nu presupună un probatoriu amplu care să se apropie sau chiar să coincidă cu cel aferent soluţionării cererii de anulare a actului. Curtea subliniază, pe această cale, că pentru a se reține existența unui caz bine justificat, este suficient să se stabilească aparenţa de nelegalitate, relativ la care trebuie admis că aceasta nu implică doar verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării, atunci când aceste motive sunt de natură să inducă o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actului.
În considerarea celor ce preced, Curtea observă că cel puţin primul dintre aspectele ce constituie critici ale reclamantului este de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor contestate. În concret, a susţinut recurentul că, în raport de dispoziţiile art. 62 ind.5 din Legea nr. 260/2002, dată fiind sesizarea organelor de urmărire penală în vederea cercetării penale a faptei pentru care reclamantul era cercetat disciplinar, se impunea suspendarea cercetării disciplinare, situaţie ce denotă o aparenţă de nelegalitate a celor două decizii câtă vreme acestea au fost emise anterior soluţionării definitive a cauzei penale. Prevederile invocate de către recurent au următorul cuprins: „În cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, poliţistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă sau, după caz, membrii consiliului întocmesc un proces-verbal despre împrejurările constatate, în vederea sesizării organelor de urmărire penală competente, în condiţiile art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.” Dispoziţiile anterior citate consacră, astfel, un caz de suspendare obligatorie a cercetării disciplinare pentru situaţia în care se constată, pe parcursul derulării acesteia, că faptele ce fac obiectul cercetării pot constitui infracţiune. În considerarea aspectelor de ordin teoretic anterior expuse, Curtea observă că din chiar cuprinsul Raportului întocmit la data de 28.10.2024 de către intimatul-pârât (fila 84 dosar fond), raport ce conţine rezultatul verificărilor efectuate în baza Dispoziţiei nr. ######024, rezultă că prima dintre propunerile formulate a fost aceea de înaintare către Parchetul de pe lângă Judecătoria ###### a procesului-verbal de sesizare din oficiu nr. 4#####0.2024 pentru cercetarea faptei de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin.1 rap.la art.244 alin.1 Cod penal. #### real că propunerea de sesizare din cuprinsul acestui raport a vizat cercetarea faptei de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin.1 rap.la art.244 alin.1 Cod penal presupus a fi fost comisă de către o altă persoană decât reclamantul, însă astfel cum rezultă din Referatul cu propunerea de clasare întocmit de organul de cercetare penală în cadrul dosarului penal ####/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ###### (fila 43 dosar fond), în cuprinsul procesului-verbal de sesizare întocmit în temeiul art. 62 ind.5 din Legea nr. 260/2002 rap.la art.61 Cod procedură penală al I.P.J. ###### reclamantul a fost indicat drept complice al persoanei faţă de care s-a solicitat efectuarea cercetărilor, situaţie ce dădea posibilitatea organului de urmărire penală să procedeze la extinderea urmăririi penale conform art. 311 Cod procedură penală. În plus, contrar susţinerilor intimatului-pârât I.P.J. ######, mai trebuie subliniat că suspendarea vizată de art. 62 ind.5 din Legea nr. 260/2002 este în legătură cu fapta, iar nu cu persoana cercetată, or, atâta timp cât procesul-verbal ce constituie act de sesizare a organului de urmărire penală a vizat fapta la comiterea căreia a participat şi reclamantul, nu s-ar putea accepta că nu ne aflăm în ipoteza vizată de legiuitor.
Actele mai sus referite apar, aşadar, ca elemente probatorii ce nu presupun o cercetare aprofundată şi care sunt de natură a să permite formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actelor contestate în considerarea dispoziţiilor legale invocate de către recurentul-reclamant. Aşa fiind, Curtea constată că aparenţa de legalitate a actului administrativ prin care s-a dispus sancţiunea destituirii din poliţie faţă de reclamant este afectată prin relevarea unor indicii rezonabile de nerespectare a dispoziţiilor imperative ale art. 65 ind.5 din Legea nr.360/2002, situaţie faţă de care prima condiţie impusă de legiuitor, anume existenţa unui caz bine justificat, este îndeplinită. Relativ la cerinţa privind paguba iminentă, impusă de art.15 rap.la art. 14 alin.1 raportat la art.2 lit.ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că nici în această privinţă nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale. Trebuie notat că această condiţie se analizează distinct de cea privind cazul bine justificat, astfel încât raţionamentul tribunalului exprimat în sensul că paguba trebuie să aibă ca efect o diminuare ilicită a patrimoniului reclamantului excedează noţiunii vizate de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor amintite anterior. #### evident că odată ce se constată că actul pare a fi fost nelegal emis şi eventuala pagubă produsă prin emiterea sa apare ca fiind lipsită de o justificare legală. ####, prin cerinţa impusă de art. 14 alin.1 raportat la art.2 lit.ş) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a urmărit a proteja interesul privat şi material al celui ce se consideră vătămat prin emiterea actului în situaţia în care există suspiciuni serioase privind legalitatea sa, acesta fiind, prin urmare, obiectul verificării instanţei în procedura suspendării.
Or, în cazul de faţă, cerinţa în discuţie se constată a fi îndeplinită câtă vreme prin deciziile emise de instituţia pârâtă reclamantul s-a văzut privat de drepturile salariale de care beneficia anterior emiterii actelor, dar şi de locuinţa de serviciu de care beneficia în considerarea compensaţiei pentru chirie ce-i fusese acordată. O atare situaţie reprezintă fără îndoială un prejudiciu viitor material şi previzibil ce oferă posibilitatea suspendării actului prin care acesta se produce. Mai trebuie spus că legiuitorul nu a impus cerinţa reţinută de instanţa de fond, anume ca un astfel de prejudiciu să nu poată fi reparat, aşa încât Curtea nu poate primi ca valid raţionamentul tribunalului. #### real că în cazul anulării actului administrativ privaţiunile de ordin financiar expuse de către reclamant ar putea fi remediate, însă o atare concluzie nu poate conduce de plano la constatarea neîndeplinirii condiţiei aici analizate întrucât contravine tocmai scopului urmărit prin reglementarea posibilităţii de suspendare a efectelor actului administrativ, golind practic de conţinut această instituţie. În raport de considerentele expuse anterior, Curtea reţine a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, situaţie faţă de care, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, va dispune suspendarea executării Dispoziţiilor nr.######### februarie 2025 şi nr.######### aprilie 2025, emise de Inspectoratul de Poliţie ######## ######, până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea acestor acte. #### de precizat, că astfel cum rezultă din verificările efectuate din oficiu de către instanţa de recurs (filele 116-120), că cererea reclamantului vizând anularea, între alte acte, şi a celor două dispoziţii în discuţie a fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului ##### sub nr.de dosar ###/88/2025, cauză conexată la dosarul nr. ####/101/2025 al Tribunalului #########, disjunsă mai apoi de către această din urmă instanţă sub nr. ###/101/2026 şi a cărei competenţă de soluţionare a fost declinată în favoarea Tribunalului #####. Astfel, fiind, suspendarea de faţă urmează a-şi produce efectele până la soluţionarea definitivă a cauzei cu nr. ###/101/2026, neînregistrată, până la momentul redactării prezentei, pe rolul Tribunalului ##### urmare a soluţiei de declinare. Văzând şi dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, va admite cererea recurentului în sensul obligării Inspectoratului de Poliţie ######## ###### la plata sumei de ######lei către reclamant, sumă reprezentând cheltuieli de judecată în faza recursului (onorariu avocat în cuantum de ####### lei şi cheltuieli de transport în sumă de ##### lei, conform dovezilor depuse la dosar-filele 106-110).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul ##### ######-######, CNP #############, domiciliat în ##########, ########### ####, judeţul ##### şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat „Deaconu Bogdan-Florentin”, cu sediul în Bucureşti, ########### #######, sector 3, împotriva sentinţei civile nr.###/2## noiembrie 2#####ronunţată de Tribunalul ##### – Secţia civilă, în dosar nr.####/##### intimaţi fiind pârâţii Inspectoratul de Poliţie ######## ###### ### #######, cu sediul în ######, ############## ####, ####### ###### ## ############# ####### ## ######## ###### ## #######, cu sediul în Bucureşti, ######### #### ####-6, sector 5.
Casează sentinţa şi, în rejudecare, admite cererea şi dispune suspendarea Dispoziţiilor nr.######### februarie 2025 şi nr.######### aprilie 2025 emise de Inspectoratul de Poliţie ######## ###### până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea acestor acte. Obligă intimaţii la plata sumei de #######lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent. Definitivă. Pronunţată conform art.402 teza a II-a Cod procedură civilă astăzi, #####, la Curtea de Apel #######, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Vezi și:
- Ultimele articole juridice: https://www.deaconu.legal/articole-juridice/
- Jurisprudență relevantă: https://www.deaconu.legal/jurisprudenta/
- Legislație actualizată: https://www.deaconu.legal/legislatie/
- Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ: https://www.deaconu.legal/2026/04/24/legea-554-2004-contencios-administrativ/