Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Acordare de către instanța de fond de daune morale în valoare de 50.000 lei

Răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 1.349 Cod civil, instituie principiul general conform căruia orice persoană are datoria de nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane. Încălcarea acestei îndatoriri, printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, atrage obligația autorului de a repara integral prejudiciul cauzat.

În mod particular, legiuitorul a instituit un regim de răspundere special, obiectiv, pentru prejudiciile cauzate de animale. Art. 1.375 Cod civil prevede: „Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.

Practic, aceste dispoziții instituie o prezumție de răspundere în sarcina paznicului juridic al animalului – art. 1.377 Cod civil – „persoana care are are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu”.

Or, din perspectiva persoanei prejudiciate, acest regim simplifică sarcina probei – victima nu mai este ținută să dovedească vinovăția (culpa) paznicului juridic, ci doar existența prejudiciului, fapta animalului de a-l fi cauzat și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. În această situație, răspunderea paznicului juridic este angajată pentru simplu fapt al producerii prejudiciului de către animalul aflat în paza sa.

În consecință, victima este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului suferit care include atât daunele amteriale, cât și daunele morale, constând în suferințele de ordin fizic și psihic cauzate prin atingerea adusă integrității corporale, sănătății sau demnității sale.

Judecătoria Sibiu – extras hotărâre:

Prin cererea de chemare în judecată din data de ######, înregistrată pe rolul Judecătoriei ##### sub numărul ####/########, reclamanta ##### ########, în contradictoriu cu pârâta ##### ########, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 40.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferințele ocazionate acesteia ca urmare a evenimentului din data de 14.09.2023, precum şi la plata sumei de 567 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de ordin medical, ocazionate de același eveniment, cu acordarea dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor menționate, începând cu data de 14.09.2023 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de ######, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretențiilor, solicitând suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța expune următoarele considerent:

În fapt, în data de ###### reclamanta ##### ######## se afla pe str. ##### din ###### ######, #### #####, moment în care, câinele aparținând pârâtei ##### ######### a alergat în direcția acesteia, liber fiind şi a lovit-o cu forță pe reclamantă în zona abdominală, iar ca urmare a impactului aceasta a căzut, suferind leziuni traumatice, ce au necesitat pentru vindecare ######## zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 2###### din data de #####3 emis de Serviciul ######## de Medicină Legală ##### (f. 12). Totodată, în privința evenimentului analizat în prezenta cauză a fost deschis dosarul penal nr. #############, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria #####. La data de 1#######, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) C.proc.pen. raportat la art. 314 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. şi la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

În contextul celor prezentate, reclamanta a promovat prezenta acțiune pentru repararea prejudiciului nepatrimonial (daune morale – în cuantum de 50.000 lei conform precizării de la termenul din data de ##### și prejudiciului patrimonial (daune materiale – în cuantum de 567 lei), la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor solicitate de la data producerii prejudiciului (#######) și până la data plății efective. Conform raportului expertiză medico-legală nr. ###### din 14######, întocmit în prezenta cauză (f. 80-83), reclamanta ##### ######## a suferit la data de #######, o fractură complexă la nivelul gambei (genunchiului) drepte (operate), care s-a putut produce prin cădere pe un plan dur, în condiții ce ## ### ####### ### ######### ########, iar vindecarea leziunilor suferite a fost trenantă, cu necesitatea imobilizării prelungite, motiv pentru care se prelungește durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite, la un total de 95-100 (nouăzeci și cinci -o sută) zile. Totodată, s-a constatat că leziunile traumatice s-au vindecat cu constituirea unor sechele algo-funcționale, pentru care reclamanta poate beneficia în continuare de tratament recuperator, ce se adresează unei stări sechelare și nu modifică durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite, acordată. În cuprinsul raportului de expertiză s-a concluzionat că, din documentele medicale puse la dispoziție reiese că reclamanta prezintă afecțiuni cu caracter cronic la nivelul genunchiului drept (gonartroză, artrită, osteoporoză), precum și obezitate grad II. S-a apreciat că aceste afecțiuni nu sunt urmarea evenimentului traumatic din data de 14 septembrie 2023, precizându-se că nu există elemente obiective de ordin medico-legal care să conducă la concluzia că afecțiunile cronice preexistente ale reclamantei au determinat amplificarea leziunilor traumatice suferite la data de 14 septembrie 2023, menţionându-se că, astfel de leziuni (ca cele suferite de sus-numita) necesită, în mod obișnuit pentru vindecare, 60-70 zile.

De asemenea, s-a stabilit, ca urmare a leziunilor traumatice suferite, reclamanta are în prezent o deficiență funcțională ușoară, cu incapacitate adaptativă de 40% și capacitate de muncă diminuată, nefiind încadrabilă în grad de invaliditate. În drept, instanța reține aplicabilitatea art. 1349 alin. (1) C.civ. care statuează că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.” ce se coroborează cu art. 1375 C.civ. potrivit căruia „Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”. Totodată, potrivit art. 1.377 C. civ. „În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu”. Se reține că reclamanta și-a întemeiat cererea și pe prevederile art. 1357 C.civ., normă ce stabilește condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv existența unui prejudiciul, a faptei ilicite, legătura de cauzalitate între cele două și vinovăția.

Cu titlu prealabil, instanța arată că răspunderea civilă delictuală este reglementată sub forma a două categorii: răspunderea civilă delictuală directă, ce include răspunderea pentru fapta proprie, precum și răspunderea civilă delictuală indirectă, ce include răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de animale, ce reprezintă una dintre formele de răspundere indirectă, ce nu implică fapta prejudiciabilă unei persoane, care să fi acționat cu vinovăție, ci doar existența unor prejudicii produse de animale. În acest caz se instituie o formă de răspundere civilă delictuală obiectivă, independentă de orice culpă. Pentru a fi antrenată răspunderea, victima trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de animal și că, la momentul producerii daunei, animalul se afla sau trebuia să se afle sub paza proprietarului sau a celui care se folosea de acesta. Proprietarul animalului, chiar dacă este prezumat păzitor al acestuia, este exonerat de răspundere dacă poate face dovada că în momentul cauzării pagubei altă persoană era păzitor al acelui animal. Nu se aplică această regulă persoanei care a acceptat benevol, pentru un timp limitat la câteva ore, să păzească un câine. ##### în vedere împrejurările care fundamentează exercitarea acțiunii civile de către reclamantă, decurge concluzia certă că, în prezenta cauză, prejudiciul a fost cauzat de câinele scăpat de sub pază de proprietar. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă în sensul că există o răspundere duală, atât de ordin subiectiv, pentru fapta proprie a pârâtei, cât și de ordin obiectiv, pentru prejudiciul cauzat de animalul aflat în paza sa, față de cele arătate, instanța reține că antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei se va analiza prin raportare la prevederile art. art. 1375 C.civ., ce descrie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, o formă particulară a răspunderii civile delictuale indirecte, și anume De asemenea, conform art. 1381 din același act normativ, „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.” Ca atare, pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru prejudiciile cauzate de animale este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, și anume: – producerea unui prejudiciu; – existența legăturii de cauzalitate între comportamentul animalului și prejudiciul respectiv; – animalul să se afle în paza juridică acesteia; Instanța reține că nu se impune a fi verificată cerința săvârșirii faptei cu vinovăție, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, acest tip de răspundere fiind o răspundere obiectivă, independentă de orice culpă, ce revine celui care deține paza juridică a animalului, acesta putând fi exonerat de răspundere în condițiile art. 1380 C.civ., respectiv atunci când prejudiciul este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui terț sau este urmarea unui caz de forță majoră.

Analizând aceste condiții, în ceea ce privește prejudiciul, instanța arată că acesta reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, trebuind să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune faptul că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, caracter care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, precum și rapoartele de expertiză medico-legală întocmite. Astfel, prejudiciul constă în daunele aduse integrității fizice și psihice ca urmare a vătămării corporale a reclamantei. De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu au fost administrate probe din care să reiasă că prejudiciul produs a fost reparat. Instanța va determina însă întinderea prejudiciului ulterior verificării îndeplinirii celorlalte condițiile prevăzute de lege, având în vedere circumstanțele particulare ale prezentei cauze, fiind invocată o cauză exoneratoare de răspundere a cărei analiza să impune prioritar. Referitor la existența legăturii de cauzalitate, instanța reține că aceasta rezultă din materialitatea faptei, fiind fără putință de tăgadă că leziunile sus-menționate suferite de reclamantă au fost produse ca urmare a loviturii câinelui. În ceea ce privește deținerea de către pârâta chemată în judecată a pazei juridice a animalului, instanța arată că, astfel cum reiese din dispozițiile art. 1377 C.civ., temeiul pazei juridice constă, de regulă, într-un drept care îi conferă păzitorului juridic autoritatea, respectiv puterea independentă de direcție, control și supraveghere asupra animalului, dreptul păzitorului asupra animalului putând fi un drept real, în principiu dreptul de proprietate, sau un drept personal, cum ar fi dreptul comodatarului etc. Instanța reține însă că pot fi întâlnite situații în care un animal produce un prejudiciu atunci când acesta se află doar în fapt sub controlul și supravegherea unei persoane, astfel că paza juridică nu se confundă cu noțiunea juridică de proprietate, ci este determinată exclusiv de existența posibilității de a exercita în fapt, independent, o putere de direcție, control și supraveghere a animalului. Cu alte cuvinte, păzitorul juridic exercită în fapt, în mod independent, controlul și supravegherea asupra animalului, folosindu-se de acesta în interes propriu. Se cuvine a fi subliniat că paza juridică se deosebește de paza materială a animalului, paza juridică fiind puterea de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o exercită în drept sau în fapt, în mod independent, asupra lucrului de care se folosește direct sau indirect, în timp ce paza materială reprezintă tot o putere de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o exercită asupra unui animal, însă sub autoritatea păzitorului juridic și în interesul acestuia din urmă. Astfel, păzitorul material al animalului nu exercită respectiva putere în mod independent și nici în interesul său, ci aceasta supraveghează, controlează și direcționează animalul la ordinele și instrucțiunile păzitorului juridic și în interesul acestuia din urmă.

Prin raportare la aceste principii generale, instanța reține că paza juridică a câinelui aparține pârâtei, în calitate de proprietară a acestuia, astfel cum aceasta a recunoscut prin întâmpinare, precum și prin declarațiile data în fața organelor de urmărire penală în dosar (f. 10), în sarcina sa operând prezumția relativă prevăzută de art. 1377 C.civ., prezumție pe care aceasta nu a contestat-o și înlăturat-o. Prin urmare, instanța reține că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei pentru prejudiciile cauzate de animalul a cărui pază juridică o deținea. În ceea ce privește cauza exoneratoare de răspundere invocată de pârâtă, constând în fapta victimei înseși, instanța reține că nu este incidentă această cauză exoneratoare de răspundere, de vreme ce prejudiciul a fost cauzat exclusiv de câinele pârâtei. În acest sens, instanța va înlătura apărările formulate de pârâtă în sensul că victima ar fi singura vinovată de producerea evenimentului, întrucât s-a poziționat între doi câini (unul al pârâtei și unul al reclamantei), care au vrut să se joace unul cu celălalt. Instanța apreciază că un câine din rasa „Cangal”, în vârstă de 1 an și 3 luni, care se afla în alergare către reclamantă, prin talia sa, nu putea fi evitat de către reclamantă în contextul concret al producerii evenimentului, raportat la faptul că atenția animalului era îndreptată spre un alt câine, acesta nefiind în situația de a putea lua decizii raționale și de a ocoli reclamanta. Totodată, instanța notează că reacția reclamantei nu a fost una culpabilă, având în vedere vârsta acesteia (aproximativ 59 de ani la data producerii evenimentului), precum și desfășurarea dinamică și rapidă a evenimentului, care nu i-a permis să ia o decizie suficient de rapid pentru a evita lovirea sa de către animalul scăpat din lanț. În acest context, starea de temere/anxietate provocată reclamantei prin faptul că un câine de talie mare, scăpat liber, se îndrepta în alergare către aceasta, motiv pentru care nu a avut o reacție spontană prin care să evite orice contact cu aceasta, nu îi poate fi imputată, în mod rezonabil. În plus, instanța observă că, din vizionarea imaginilor video (CD depus la dosar) reclamanta nu a avut timp suficient să reacționeze, câinele îndreptându-se, în viteză, direct spre aceasta și lovind-o cu forță, fapt ce a determinat căderea acesteia. Prin urmare, analizând împrejurările producerii incidentului pe baza imaginilor video, instanța reține că reclamanta nu a avut posibilitatea să prevadă că un câine se va îndrepta în viteză spre ea şi nici nu ar fi putut evita impactul, prin raportare la vârsta acesteia şi la modalitatea de a se deplasa, relevată de filmare. Prin urmare, contrar susținerilor pârâtei, nu se poate reţine cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 1380 C. civ., respectiv fapta victimei. În ceea ce privește apărarea formulată de pârâtă, în sensul că, față de fapta analizată în prezenta cauză a fost dispusă o soluție de clasare ce ar conduce la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată. Pentru a reține astfel, instanța se raportează la prevederile art. 1365 C.civ., conform cărora: „Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”. Totodată, potrivit art. 28 alin. 1 C.proc.pen.: „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în față instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.” Astfel, având în vedere că soluția de clasare nu are autoritate de lucru judecat în ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite în fața instanței civile, răspunderea delictuală a pârâtei poate fi antrenată în continuare. Cu privire la daunele materiale: Reclamanta a solicitat suma de 567 lei cu titlu de daune materiale constând în cheltuielile medicale pe care le-a suportat în urma incidentului. În ceea ce privește daunele materiale, sunt aplicabile dispozițiile art. 1387 alin. 1 C.civ., conform cărora „În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condițiile art. 1.388 și 1.389, după caz, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.” Analizând înscrisurile depuse de reclamantă în dovedirea daunelor materiale solicitate (bonuri și chitanțe – f. 36-39), instanța observă că acestea reprezintă cheltuieli efectuate cu medicamente, control medical, radiografie, orteză de genunchi fixă. În acest sens, instanța apreciază că daunele materiale solicitate sunt întemeiate și, totodată, nu au fost contestate de către pârâtă, motiv pentru care le va admite și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 567 lei cu titlu de daune materiale. Cu privire la daunele morale: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferințele încercate în urma evenimentului din data de 14.09.2023.

În ceea ce privește solicitarea de reparare a prejudiciul moral, acesta a fost definit în doctrină și jurisprudență ca reprezentând orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Astfel, prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, respectiv dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică, conform art. 58 Cod civil. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale, respectiv cele psihice, fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Raportat la specificul daunelor morale se poate constata că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privința întinderii daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, instanța fiind cea care, în raport cu consecințele suferite de către cel prejudiciat, apreciază suma care să compenseze prejudiciul moral cauzat. În vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, instanța poate folosi criterii cum ar fi cele legate de consecințele negative suferite pe plan moral, importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situația familială și socială, însă nu trebuie înlăturată nici funcția reparatorie a daunelor morale. Daunele nu reprezintă însă, o conversiune în bani a prejudiciului moral cauzat, acestea fiind menite să asigure posibilitatea victimei sau urmașilor acesteia de a se redresa în urma vătămării suferite. În acest sens, jurisprudența a statuat că întinderea despăgubirilor pentru daune morale se distinge de cea pentru daune materiale prin faptul că acesta nu se probează, ci se stabilește de instanța de judecată prin evaluare.

În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de autorul faptei ilicite precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Pe de altă parte, tot pe cale jurisprudențială s-a statuat aplicarea principiului judecării în echitate la acordarea daunelor morale, instanța stabilind întinderea reparației pentru prejudiciul suferit prin aprecierea circumstanțelor particulare ale cauzei.

În vederea realizării acestor deziderate, instanța trebuie să realizeze o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la stabilirea unor daune morale care să fie rezonabile, iar cuantificarea lor să fie una justă și echitabilă și să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs persoanelor care le solicită, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit, însă nici să nu fie unele derizorii care să nu justifice o reparare echitabilă a pagubei produse. În stabilirea cuantumului despăgubirilor morale instanța are în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul  că o reparație efectivă și proporțională a prejudiciului moral este esențială pentru protejarea drepturilor fundamentale la integritate fizică și psihică, garantate de Articolele 3 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit, despăgubirile nu trebuie să fie derizorii, golind de conținut aceste garanții și neasigurând o reparare efectivă, dar nici excesive, conducând la o îmbogățire fără justă cauză. Chiar dacă stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere un cumul de criterii, cum ar fi, spre exemplu, consecințele negative suferite de persoana în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsură în care i-a fost afectata situația familială, profesională și socială. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. ##### în vedere caracterul neeconomic al prejudiciului adus unui drept nepatrimonial, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile. Prin raportare la aceste principiile generale enunțate anterior, precum și la particularitățile prezentei cauze, instanța apreciază că suma solicitată cu titlu de daune morale corespunde dezideratelor mai sus expuse.

Din concluziile raportului medico-legal întocmit rezultă fără dubiu că accidentul cauzat de câinele pârâtei i-a afectat existența cotidiană, deoarece ca urmare a leziunilor traumatice suferite aceasta a suportat consecințe de natură a-i afecta calitatea vieții. Ca atare, instanța reține că în urma evenimentului ce constituie fapta ilicită analizată în prezenta cauză, pârâta a suferit o fractură complexă la nivelul gambei (genunchiului) drepte (operate), vindecarea leziunilor traumatice suferite necesitând un total de 95-100 (nouăzeci și cinci – o sută) de zile de îngrijiri medicale. Totodată, leziunile traumatice s-au vindecat cu constituirea unor sechele algo-funcționale, pentru care reclamanta poate beneficia în continuare de tratament recuperator. De asemenea, ca urmare a leziunilor traumatice suferite, reclamanta are în prezent o deficiență funcțională ușoară, cu incapacitate adaptativă de 40% și capacitate de muncă diminuată, nefiind încadrabilă în grad de invaliditate. Astfel, este de necontestat faptul că o persoana care a fost victima unui atac al unui câine și care a suferit o intervenție chirurgicală (în regim de urgență pentru osteosinteza platoului tibial drept cu o proteză confecționată din titan, ancorată cu 6 șuruburi + 1 șurub liber) a avut dureri fizice ce au condus și la suferințe psihice ce i-au alterat comportamentul, încercând implicit sentimente de frică, tristețe și deznădejde. De asemenea, instanța are în vedere că reclamanta este în vârstă de 61 de ani, fapt ce determină ca perioada de recuperare să fie una mai îndelungată. În acest context, așa cum a fost expus și în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, capacitatea de muncă a reclamantei a fost afectată o perioadă semnificativă de timp, în prezent reclamanta având o deficiență funcțională ușoară, cu incapacitate adaptativă de 40% și capacitate de muncă diminuată. Prin urmare, în raport de motivele invocate de reclamantă și ținând seama de circumstanțele particulare ale prezentei cauze, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 50.000 cu titlu de daune morale (echivalentul a 500 lei x 100 zile îngrijiri medicale), apreciind că această sumă este rezonabilă și nu conduce la îmbogățirea fără justă cauză a acesteia.

Cu privire la dobânda legală penalizatoare: Conform art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011: „####### datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare”. Potrivit art. 6 din același act normativ, „####### trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală”. Conform art. 1349 alin. 1 și 2 C.civ., cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane este ținut să răspundă de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale este guvernată de principiul reparației integrale, consacrat de art. 1.385 alin. 1 C.civ., conform căruia „prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Totodată, potrivit art. 1385 alin. 3 C.civ. despăgubirea acordată trebuie să acopere atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), stipulând explicit că „despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat”, dar și „câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit”. În plus, conform art. 1381 alin. 2 C.civ., „dreptul la reparație se naște în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă”. Prezintă relevanță și dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. e) C.civ., care prevăd că, atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere. Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., dreptul de creanță al persoanei prejudiciate, constând în încasarea despăgubirilor materiale și/sau morale cuvenite pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, este exigibil, nefiind necesară îndeplinirea vreunei alte formalități pentru punerea în întârziere și pentru nașterea dreptului la acordarea daunelor moratorii, ca urmare a întârzierii executării obligației bănești datorate de către debitor, pe teren delictual. De asemenea, instanța are în vedere și Decizia RIL nr. 3 din data de 23 februarie 2026 pronunțată de Înalta ##### de Casație și Justiție prin care s-a arătat că: „În cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.” Astfel, reținând că în cazul răspunderii civile delictuale debitorul obligației de reparație este de drept în întârziere, iar obligația de reparație este scadentă la data cauzării prejudiciului, dobânda legală datorată începând cu acest moment este dobânda penalizatoare (prin calcularea căreia se determină daunele moratorii pe care le menționează art. 1535 alin. 1 C.civ.), care se calculează de la scadență. ##### în vedere cele argumentate, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă daunelor materiale și daunelor morale, dobândă ce se va calcula începând cu data de 1####### și până la data plății integrale a debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ##### ########, CNP #############, cu domiciliul procesual ales în #####, #### ########## ### ##, #### #####, la avocat ##### ######### #####, în contradictoriu cu pârâta ##### ########, CNP #############, cu domiciliul în ###### ######, str. #####, nr#####, ####### #####, având domiciliul procesual ales la av. #### ###### ####, în #####, #### #### ####### ### #, ### #, județul #####.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 567 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, dobândă ce se va calcula începând cu data de ##### și până la data plății integrale a debitului. Ia act că părțile au precizat că înțeleg să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria #####.

Sursa speței: www.rejust.ro

Vezi și:

• Ultimele articole juridice: https://www.deaconu.legal/articole-juridice/
• Jurisprudență relevantă: https://www.deaconu.legal/jurisprudenta/
• Legislație actualizată: https://www.deaconu.legal/legislatie/

www.deaconu.legal