Hotărâre definitivă obținută în apel: CNCI obligată să reemită decizia de compensare
Scurtă analiză a procedurii de valorificare a Deciziilor de compensare conform Legii nr. 165/2013
Procesul de restituire a proprietăților preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist a evoluat prin mai multe etape legislative, ajungând în final la un „mecanism” predominant compensatoriu, reglementat de Legea nr. 165/2013. Practic, aceast act normativ a avut scopul de a închide procedura inițială prevăzută de Legea nr. 10/2001, stabilind reguli, relativ clare, pentru acordarea și valorificarea măsurilor reparatorii.
Practic, Legea nr. 10/2001 viza principiul restituirii în natură, persoanele interesate urmând procedura administrativă a cărui scop urmărea retrocedarea fizică a imobilelor.
Cu toate acestea, în practică s-a ajuns la anumite blocaje care implicau atât dosare nesoluționate, cât și imposibilitatea retrocedării fizice, în natură, a bunurilor imobile vizate. Din acest motiv, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-a implementat un mecanism de compensare prin puncte de despăgubire.
Ipoteza contestării în instanță a Deciziei de compensare emise de CNCI
Decizia de compensare nu privește retrocedarea terenului, ci intervine tocmai în situația în care o asemenea retroceadare nu mai este posibilă (imobilul a fost demolat, înstrăinat legal către un terț de bună-credință, pe teren există construcții de utilitate publică, cum ar fi școli, spitale, parcuri etc.).
Astfel, decizia finalizează procesul de reparație prin acordarea unui echivalent valoric (punctele). Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, un punct are valoarea de 1 leu.
Unele dintre cele mai frecvente probleme din practică ce conduc la contestarea în instanță a deciziilor emise de CNCI au în vedere evaluarea greșită sau incompletă a imobilului – suprafețe caculate eronat, ignorarea unor anexe, garaje, terenuri aferente, neaplicarea corectă a grilei notariale ș.a.m.d..
Având în vedere că decizia de compensare emisă de CNCI prin care se stabilește numărul de puncte de despăgubire acordat este un act administrativ, persoana îndreptățită o poate contesta în fața instanței de judecată.
Contestația se fundamentează pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunaului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești”.
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se admite acțiunea, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) este ținută să emită o nouă decizie, în deplină concordanță cu dispozitivul hotărârii. Trebuie subliniat că titlul executoriu astfel obținut – hotărârea rămasă definitivă – nu vizează o obligație de plată (obligație de a da), ci impune CNCI o obligație de a face, respectiv doar emiterea unui nou act administrativ care să reflecte soluția pronunțată de instanță.
Valorificarea acestei noi decizii implică, astfel, o procedură administrativă, reglementată tot de Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 31 din lege: „(1) În termen de 3 ani de la comunicarea deciziei de compensare, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. (2) Cererea de valorificare se depune, personal/prin mandatar cu procură autentică, la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau se transmite prin servicii poștale și de curierat, însoțită, după caz, de decizia de compensare sau certificatul de deținător de puncte, în original (…)”.
Astfel, documentația ce urmează a fi depusă/comunicată la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) va fi compusă din:
- Cererea de valorificare în numerar – este un formular tipizat, disponibil pe pagina de internet a instituției:http://www.anrp.gov.ro/uploads/CERERE_DE_VALORIFICARE_A_PUNCTELOR_%C3%8EN_NUMERAR.pdf
- Noua decizie de compensare, în original;
- Extras de cont bancar pe numele titularului, care să conțină IBAN-ul contului în care se va efectua plata;
- Procură specială autentică, în original, în situația în care demersul este efectuat printr-un mandatar;
- Certificat de moștenitor, în copie legalizată, în ipoteza în care titularul din decizia de compensare a decedat, iar cererea este formulată de către moștenitori.
Îndeplinirea obligației de plată de către ANRP
Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a aprezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Așadar, pentru deciziile de compensare emise ulterior intrării în vigoare a legii (de exemplu, o decizie emisă în 2025), se aplică aceleași principiu al așalonării pe 5 ani, însă momentul de început al curgerii termenului se raportează la data emiterii noii decizii.
Cu titlu de exemplu, dacă momentul de referință al emiterii Deciziei de compensare este 2025, prima tranșă devine scadentă începând cu 1 ianuarie a anului următor emiterii deciziei. Prin urmare, prima plată este datorată începând cu 1 ianuarie 2026.
Plata se va efectua în 5 tranșe anuale egale, succesive, după cum urmează:
- Tranșa 1 (20%): plătibilă începând cu 01.01.2026;
- Tranșa 2 (20%): plătibilă începând cu 01.01.2027;
- Tranșa 3 (20%): plătibilă începând cu 01.01.2028;
- Tranșa 4 (20%): plătibilă începând cu 01.01.2029;
- Tranșa 5 (20%): plătibilă începând cu 01.01.2030.
Ipoteza în care ANRP NU își îndeplinește obligația de plată conform art. 41 din Legea nr. 165/2013.
Analizăm, așadar, situația în care, deși ANRP se conformează hotărârii judecătorești definitive și execută obligația de a face, respectiv de a emite o decizie de compensare conformă, ulterior nu își îndeplinește obligația subsecventă de plată, reglementată de art. 41 din Legea nr. 165/2013.
În acest scenariu, neexecutarea nu mai vizează hotărârea judecătorească inițială (a cărei obligație de a face a fost stinsă prin emiterea noii decizii), ci însăși decizia de compensare. Conform art. 35 alin. (3) din lege, decizia constituie titlu executoriu ope legis. Prin urmare, neachitarea la scadență a tranșelor anuale reprzintă o neexecutare a unei obligații de plată certe, lichide și exigibile izvorâtă dintr-un titlu executoriu.
Or, această situație legitimează pe deplin demersul beneficiarului de a iniția procedura executării silite.