În materia executării silite s-a conturat o vastă jurisprudență în sensul anulării executărilor silite, în special prin intervenția a două importante sancțiuni procesuale, și anume: perimarea executării silite și prescripția dreptului de a obține executarea silită.
Astfel, în funcție de situația de facto a fiecărui dosar de executare, pornind de la incidența dispozițiilor legale aplicabile (actualul sau vechiul cod de procedură civilă) și continuând cu analiza amanunțită a actelor de executare silită efectuate, se poate aprecia dacă întreaga executare silită sau, cel puțin, o parte dintre actele de executare efectuate, pot fi anulate.
Odată constatată intervenția uneia dintre aceste sancțiuni procesuale, debitorul sau orice alte persoane interesate ori vătămate prin executare sunt îndreptățite să formuleze contestație la executare, urmând ca instanța de judecată, în urma parcurgerii dosarului de executare și a apărărilor părților, să pronunțe o hotărâre în consecință.
În ceea ce privește perimarea de drept a executării silite, potrivit art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare, aceasta intervine “în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc”.
Prin urmare, ori de câte ori pe o perioadă de 6 luni creditorul a stat în pasivitate cu privire la dosarul de executare, deși executorul judecătoresc i-a solicitat în scris să realizeze un act sau un demers necesar executării, intervine perimarea de drept a executării silite.
Sub imperiul vechiului cod de procedură civilă – Codul de procedură civilă din anul 1865 (în vigoare până în anul 2013), perimarea a fost reglementată într-o nuanță legislativă diferită, în sensul în care, conform art. 389 se stabilea faptul că, în situația în care “creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei”.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de actualul cod de procedură civilă, legislația anterioară nu făcea nicio referire la implicarea efectivă a executorului judecătoresc în dosarul de executare, ci sancționa exclusiv lipsa de diligență și pasivitatea creditorului în decursul perioadei de 6 luni prevăzută de textul legal, elemente suficiente pentru a interveni perimarea.
Ca efect al incidenței perimării, aceasta va atrage desfiinţarea tuturor actelor de executare, cu excepţia celor care au dus la realizarea, în parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriu şi a accesoriilor sale.
Referitor la prescripția dreptului de a obține executarea silită, conform dispozițiilor art. 706 alin. (1) din actualul Cod de procedură civilă, “dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani”.
Aceeași optică legislativă a existat și sub imperiul art. 405 din Codul de procedură civilă din anul 1865, care prevedea faptul că “dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”.
Aceeași optică legislativă a existat și sub imperiul art. 405 din Codul de procedură civilă din anul 1865, care prevedea faptul că “dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”.
Așadar, în măsura în care creditorii care dețin creanțe susceptibile de a fi puse în executare nu au procedat în consecință, în sensul inițierii procedurii de executare silită în termen de 3 ani, respectiv, 10 ani, de la data la care, potrivit legii, s-a născut în favoarea lor dreptul de a cere executare silită (cu titlu de exemplu: de la data scadenței anticipate a contractului de credit – a se vedea și aici[1]), aceștia nu mai au dreptul de a obține executarea silită a creanțelor în cauză.
În consecință, intervenția prescripției stinge dreptul creditorilor sau al altor persoane interesate de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.
Necesitatea cunoașterii aspectelor mai sus punctate este de o reală importanță, mai ales în contextul în care majoritatea creanțelor din dosarele de executare silită începute sub incidența vechiului cod de procedură civilă au fost cesionate de-a lungul timpului de către instituțiile bancare deținătoare, către firme care au ca obiect exclusiv de activitate recuperarea de creanțe.
Acestea din urmă, profitând de poziția de superioritate în raport cu debitorii și de necunoașterea/cunoașterea sumară a dispozițiilor legale incidente, au continuat sau chiar început executări silite, deși știau ab initio, din simpla verificare a creanțelor ce le-au fost cedate, că orice nou demers de executare silită este nelegal, nul.
Așa s-a ajuns în prezent ca o mare parte a debitorilor să fie executați silit nelegal pentru sume considerabil și disproporționat mai mari decât cele la care s-au angajat prin creanțele inițiale (în general, prin contracte de credit de diferite tipuri).
În încheiere, este important de cunoscut faptul că în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, după caz, debitorul sau orice altă persoană interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia (recuperarea banilor/a bunurilor etc.).
Un asemenea demers se realizează deopotrivă pe cale judiciară, fie odată cu contestația la executare formulată, fie ulterior admiterii acesteia în favoarea debitorului, printr-o acțiune distinctă având acest obiect, în ambele cazuri atât cheltuielile de executare pentru actele efectuate, cât și alte orice cheltuieli suportate de către debitor (onorariu de avocat, onorariu de expert etc.) revenind în sarcina creditorului.
[1] https://www.deaconu.legal/2022/12/04/anularea-executarii-silite-prescriptia-dreptului-de-a-cere-executarea-silita-scadenta-anticipata-a-creditului/