Într-o societate în continuă schimbare, marcată de dinamica și evoluția economiei și, implicit a pieței muncii și a veniturilor obținute de cetățeni, contractul de credit a reprezentat și, deopotrivă, reprezintă în continuare unul dintre principalele surse de finanțare pentru persoanele fizice (consumatori).
Pe fondul crizei economico-financiare din anul 2008, numeroși consumatori care au încheiat contracte de credit, fie au întâmpinat dificultăți financiare mari în ceea ce privește achitarea ratelor lunare aferente creditelor contractate, fie chiar s-au aflat în imposibilitatea de a mai plăti.
Față de această situație, împotriva consumatorilor insolvabili s-a demarat procedura executării silite sau s-a optat pentru alte proceduri legale (spre exemplu: darea în plată în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit), în timp ce consumatorii care suportau cu greu plata ratelor lunare excesive sau cei care, cel puțin, aveau un dubiu întemeiat cu privire la legalitatea clauzelor din contractele de credit încheiate, au apelat la specialiști în vederea reechilibrării situației contractuale.
În contextul mai sus enunțat, în urma analizei clauzelor din contractele de credit prin prisma dispozițiilor legale în vigoare s-a constatat faptul că o parte dintre acestea, ce vizează aspecte importante în derularea contractelor, sunt abuzive (cu titlu de exemplu: comisionul de administrare, comisionul de acordare, comisionul de monitorizare etc.).
Dispozițiile legale relevante în soluționarea unor astfel de situații sunt cele prevăzute de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, care oferă informațiile și clarificările necesare pentru ca instanțele de judecată să poată analiza și, în final, constata existența clauzelor abuzive.
O modificare relevantă a Legii nr. 193/2000, în avantajul consumatorilor, a fost introdusă prin O.U.G. nr. 58/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor.
În acest sens, în formă modificată, dispozițiile art. 13 alin. (7) din Legea nr. 193/2000 stabilesc faptul că, “prin derogare de la prevederile Codului civil ce reglementează prescripția extinctivă, formularea unei acțiuni în constatarea existenței clauzelor abuzive este imprescriptibilă”.
De asemenea, în cuprinsul art. 13 alin. (8) din Legea nr. 193/2000 s-a prevăzut faptul că “prin derogare de la art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestației la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestație la executare fiind imprescriptibilă”.
Cu alte cuvinte, atât în situația unei acțiuni de sine stătătoare (acțiune de drept comun), ce are ca obiect constatarea existenței clauzelor abuzive, cât și în cazul în care o atare problematică s-ar ridica în cadrul unei contestații la executare (acțiune în legătură cu un dosar de executare în curs), legiuitorul a prevăzut expres faptul că acestea sunt imprescriptibile (pot fi formulate în orice moment).
În ceea ce privește definiția și clarificările oferite de legiuitor în materia clauzelor abuzive, se impun a fi avute în vedere prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1)-(6) din Legea nr. 193/2000.
Din interpretarea acestor norme legale rezultă că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții, și anume: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul (aspect specific contractelor preformulate), clauza să încalce exigențele bunei-credințe și, respectiv, clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Într-o cauză de referință în acest sens[1], în urma analizei coroborate a dispozițiilor contractului de credit prin raportare la situația de fapt dedusă judecății și, în special, la dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul Suceava a reținut următoarele: “clauzele privind calculul ratei dobânzii şi comisionul de administrare nu sunt clare, nefiind exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, în sensul art.1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
În acest sens, referitor la calculul ratei dobânzii, în acord cu cele stabilite de instanţa de fond, tribunalul reţine că la momentul încheierii contractelor consumatorul nu a avut posibilitatea să cunoască şi să anticipeze elementele în funcţie de care dobânda poate varia, fiind astfel la dispoziţia discreţionară a băncii posibilitatea de a modifica dobânda, fără a se putea verifica dacă modificarea este în acord cu prevederile contractuale.
Referitor la comisionul de administrare tribunalul reţine că din nicio prevedere a contractelor nu reiese rațiunea pentru care a fost instituit acest comision, fără a fi prevăzut nici modul de calcul al acestuia şi, mai ales, în ce constă contraprestația băncii.
Drept urmare, considerăm că se impune verificarea acestor clauze dacă sunt abuzive, aceasta nefiind exclusă potrivit art. 4 alin. (6) de la o asemenea evaluare din perspectiva prevederilor art.4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000.
În acest sens, constatăm în primul rând că prevederile art. __ din Contractele de credit nr. __, nr. __ şi nr. __, încheiate cu __, privind calculul ratei dobânzii şi comisionul de administrare, nu au fost negociate de __ direct cu consumatorul, întrucât consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența natura acestora, aceste clauze fiind parte dintr-un contract standard, preformulat de profesionist, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, constatăm că impunerea unui comision de administrare creează în detrimentul consumatorului, contrar cerinţelor de bună-credinţă, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Un asemenea dezechilibru reiese din aceea că în timp ce consumatorul trebuie să plătească un comision de administrare, profesionistul nu apare că şi-ar fi asumat vreo obligaţie în legătură cu acest comision. Astfel, lipsind contraprestația băncii constatăm că sunt date condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi că clauza prevăzută de art. __ din contractele de credit încheiate, privind comisionul de administrare, este abuzivă”.
Așadar, asemenea speței citate, în urma analizei efective a fiecărui diferend în parte, instanțelor de judecată competente le revine sarcina de a verifica dacă clauzele din contractele de credit invocate de către consumatori ca fiind abuzive întrunesc condițiile necesare pentru a fi încadrate astfel.
Odată constatat caracterul abuziv, se va dispune restabilirea echilibrului contractual și, cel mai important, se va atinge scopul final avut în vedere de legiuitor – clauzele abuzive nu vor mai produce efecte între părțile contractante, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea clauzelor vizate acesta mai poate continua
În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, consumatorul are dreptul să solicite rezilierea contractului, precum și, după caz, daune-interese pentru repararea prejudiciului ce i-a fost adus.
[1] Decizia nr. 14/2023, pronunțată în recurs de Tribunalul Suceava, Secţia a II-a civilă